Minipoem cu femeie care plânge frumos
Tăcerea
ca o stăpână a liniștii
are și strâmtorile ei.
Ochiul
ca o cameră de compresie
cu ieșire rectangulară de cearcăn nocturn
scanează,
resentimente sclipitoare de dragoste.
Tristețea
atrage întâmplări interioare:
melancolii de-a valma despre nerod și pagubă,
surplus de lichid ocular, freamăt nazal,
fără chef de somn!
Între două fulgere
e-o vreme încorsetată, ca un blestem;
doar ecoul surprinde
făcând trimiteri, spre a doua judecată.
Smintiții rătăcesc benevol,
dând vina pe o hartă neactualizată,
scandând gălăgios imnul șicanelor,
despre capra vecinului.
Iar noi iubito
am putea să dăm drumul amintirilor,
să se sărute.
poezie de Cristian Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cristian Pop. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.