Noi doi
Tu ai putea să fii și fără mine,
Însă nu poți să fii și fără noi,
Fără iubirea ce ne curge-n vine
Și ne menține-n viață pe-amândoi.
Eu aș putea să fiu un singuratic,
Dar singur, doar cu tine vreau să fiu,
Să ne iubim cu patos și sălbatic,
Apoi să te iubesc așa cum știu.
Eu îmi doresc să-ți fiu orice dorință,
Nu trebuie decât ca tu să vrei,
Mă lasă să-ți alin din suferință,
Iubire să-ți ofer și tu s-o iei.
Tu m-ai făcut să fiu ce nu-s cu tine,
Un visător ce scrie fericit,
Iubirea ta m-a vindecat pe mine
Și tu-n a mea din nou te-ai regăsit.
poezie de Adi Conțu din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.