Egoism

M-am aşezat la căpătâi de gânduri în colţul tău de suflet ostenit
Unde cuvintele se pierd în rânduri şi umbre se înalţă-n asfinţit
Mi-am îmbrăcat cu şoapte rătăcirea şi dorul împletit cu primăveri
Când îşi sărută marea nemurirea, la adăpostul zilelor de ieri.
Şi amândoi ne-am descălţat de moarte şi-am strâns în pumnii mici o nebunie
Cu promisiuni demult uitate, pierdute-n glas de vânt şi păpădie.
Am stat cuminte, surâzând luminii, ce-ţi răsărea în taină dintr-un vis
Şi-am înflorit dintr-o ispită veche, flămândă şi-nsetată de abis.
M-am aşezat la căpătâi de noapte şi sărutându-ţi norii de furtună
Ţi-am prins de creştet bolte înstelate, înmugurind cu razele de lună.
Şi cum să nu te strâng la piept de soare, când eşti atât de surd şi atât de neiubit?
Cum să ne fie iar îndestulare când vanitatea dulce te-a orbit?
De data asta negreşit m-astâmpăr sunt egoistă şi nu-ţi las nimic
E prea frumoasă primăvara! Nu vreau s-o-nghesui într-un suflet mic...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!