Orașul de unde vii
are străzi nepavate îmi țin
tocurile în maini cum aș ține sufletul tău
gravat
într-o albă singură noapte
aburul râului se întinde pe alei
ca niște limbi de șarpe degustând un asfințit
ziua se dă cu parapanta
între noi doi arborii lumii tac infinit
orele se scurg pe asfalt
miroase zurliu a război și a morți
pe acoperișuri pisici zvelte torc
în mâinile tale inima mea se golește de sânge de ani și de sorți.
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.