Secunda amintirilor rotunde...
Au dat în pârg cireșele de mai,
(A câta oară într-o veșnicie?)
A câta oară, am strigat: mai stai?
Și ți-ai închis răspunsu-n cochilie.
Pe țărmul mării, valul șterge pași,
(A câta oară, într-o vară oarbă?)
Puteai măcar o urmă să mai lași,
Pe care fluxul mării să n-o soarbă.
Și teii își așteaptă strai de flori,
Precum miresele în noaptea nunții;
Tu m-ai lăsat în prag de sărbători
Cu întrebări pe ridurile frunții.
Au înflorit și macii pe câmpii,
Însângerați de-atâta așteptare;
Eu te aștept și știu că n-ai să vii,
Dar te îmbrac în vară și iertare.
Au dat în pârg cireșele de mai
Și să le gust, mi-ar întregi amarul;
Că, ai uitat, nebun, cum mă strigai
Și ce bogat ți-era vocabularul!
Azi, doar tăcerea înflorește-n noi,
Ca o pedeapsă-a nopților flămânde
Și-aș vrea doar o secundă înapoi,
Secunda amintirilor rotunde...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.