O altfel de iarnă

Lacrimi de gheaţă ale cerului cad...
Cad ameţitor, fără încetare,
Cerul se uneşte cu pământul
Printr-o cascadă strălucitoare.

Ea...
Senină ca un bob de rouă,
Îmbujorată de gerul năprasnic
Ridică faţa spre cer,
Florile de nea o acoperă cu aripioarele lor nevăzute.
Unii mai îndrăzneţi îi ating buzele...
Ce ghinion!
Buzele ei mereu o văpaie
Şi ei mor topiţi de vâlvătaie.

Noaptea...
Cerul greu de plumb, s-a lăsat în jos...
Încât ea ar putea să-l atingă cu mâna.
Lacrimi i se rostogoleau pe obraz,
Plângea în momente fericite
Şi râdea când sufletul îi plângea.

Pe pârtie schiorii îi par nişte litere...
Nişte litere în mişcare
Ce scriu un poem dedicat iernii.
Cine ar zice că pe aici
Au fost vreodată bujori, crini şi alte felurite flori?

Iarna s-a topit...
S-a topit odată cu haina ei albă.
Soarele sclipeşte vioi pe boltă
Iar ea..
Fata cu buze de foc
Depăşeşte graniţa lumii reale
Cu ţurţuri lungi
Cristalizaţi la ochi.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!