Vina de a fi... (i)a(r)nă

Mai sunt umbre de iertare pentru plânsu'-atâtor Ane,
Într-un rost zidit din ape, şi furtuni de necuvinte?
Plâng mirările în basme, toate au purtat coroane,
Şi-au rămas captive-n lanţul tristelor deznodăminte.

Mai vor, oare, să se-nchine zeilor ce 'nnoadă sorţi
Şi-n speranţele deşarte, să aştepte echinocţii?...
Oarbă le e tânguirea, reci zăvoare pe la porţi,
Pruncii nenăscuţi sunt jertfă, litere-n altarul nopţii...

Mai zăresc în meşteşugul unor ucenici zidari,
Glăsuind în scorburi reci, promisiunile vieţii?
Crinul nu-şi apleacă fruntea printre ramuri de stejari,
Pleoapa grea îşi strânge roua pe arcada dimineţii.

Doar o Ană mai aşteaptă "nezidirea" lui Manole,
Pune visul într-o traistă cu-amăgiri, o stea polară...
Şi-şi anină peste umeri, în cadrane cu busole,
Vina de-a fi doar FEMEIE, o naivitate-amară...

poezie de Nicoleta Gordon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!