Când iubirea mă acuză
[Underground]
N-auzi freamătul din frunze
Care-ți spun că îmi ești far?
Deși mă ascund în scuze
Doar să știu de ai habar
Că-n alai de lăcrimioare
Peste albul zorilor
Îți soptesc cu-nfiorare
Două vorbe... Te ador!..
Nu simți cum își țese pânza
Un păianjen pe amor?
Sau cum geme-n valuri briza
Când tăcerile mă dor?
Și mă-ntreabă trandafirii:
Unde-i cel ce-ți este drag?
Iar eu împotriva firii,
Îi mint că m-așteaptă-n prag.
Ei se uită cu mirare
Și-n petale se desfac
Scuturându-se de floare
Ca să-i ud și să-i împac.
Deși-n nori de nedreptate
M-ai acoperit si crezi
Că numai tu ai dreptate
Și nu vrei nicicum să vezi
Că-n zăpada îndoielii
Numai tu m-ai aruncat,
Când cuvintele spoielii
Le rosteai înfierbântat.
Dar tot eu îți caut scuză
Când îmi amintesc de far,
Și iubirea mă acuză
C-am pierdut, al clipei dar.
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.