Ileana

1.
Pesemne, stele am visat,
– Pe-un cer, din timpuri grele,
La tini' pe trup s-au arătat
Tulpini prea vechi de stele.

2.
Şi, poate, vremuri de-început
Spre spaţii să te cheme
Şi ai scăpa, din azimut
Spre-întâile lor gheme.

3.
Care sunt stele ce se nasc,
De mult, se scrie vreme,
Şi poate, încă, stele pasc
Lumini ce cresc, devreme.

4.
Din apă, este dorul meu,
Căci eu odesc' viaţa!
Iar dragostea de Dumnezeu
Se naşte dimineaţa.

5.
Cum mai sclipea-n, dor, sânul tău
Chemându-mă, pe moale
Căldura ta, ca un pârău
Din trupul cărnii tale.

6.
Îmi pare-acum că un sărut
O poamă, dulce-mi vine
Şi pielea ta, de început,
Se vaită, cu lumine.

7.
Şi cred că dacă n-aş ţinea
În palma asta aspră
Un sân, parfum din carnea ta,
Muri-voi, noaptea-albastră;

8.
Ea, de frumoasă, cum vă e
Gingaşă, o gazelă;
Şi poate pasăre-ar păre
Pe-o luntre fără velă.

9.
O mănăstire trupul ei
L-am prins, întâia oară...
În luntrea cărnii îi prăsei
Doi sâni ca două pară.

10.
Şi dacă,-odată, ai văzut
Cum geme căprioara,
Spre omul, când l-a cunoscut
De ea, spune vioara.

11.
Şi de adăst, un pic, s-o văd
Îmi pare că un rege
A luat un pumn de lut, prăpăd!
Frumosul să-l dezlege.

12.
Îmi pare, multe nu am spus,
De cum vă este fata,
Ea e duioasă, ca Iisus,
Mireasma-înlăcrimata!

13.
Iar dacă zac, de două ori,
Spre genele închise
Îmi par că nu sunt închisori
În moarte sau în vise.

14.
A treia oară,-am coborât
Cu pasul, de la stână,
La ea, îmi trece de urât,
Că am viaţă-n vână.

15.
Şi-mi pare, nimeni n-a ştiut
Că e aşa frumoasă;
Dar mie, -odată mi-a părut
C-ar fi ca o mireasă.

16.
Îmi pare că, în părul ei,
Stau stelele de ziuă;
Şi-ochiţii-s frumuşei
Şi nu mai ştii de iuă.

17.
Bujoru,-n părul ei, părea
O floare dintre stele;
În părul ei, ce izvora
Din noaptea fricii mele.

18.
Când coboram, pe munte,-n jos,
Copiii, după mine,
Şi nu ştiam, neserios,
Cătam mieri de albine.

19.
Cu un aşa frumos păcat,
I-am coborât la uşă,
Îmi pare, nimeni n-a aflat,
Afară, de-o mătuşă;

20.
Şi prunca mică, îmi părea,
Tot culegea afine;
Când coboram, pe piatra grea,
Fetiţele, cu mine...

21.
Şi nu vor şti că m-am deschis
Cum liliacu-n fiii,
Şi, adăstând, acum, în vis,
Îi rătăceam copiii...

22.
Un alt păstor, mai dulce ca
Feciorul ce ţi-apare
Ileana altul n-o afla
Şi nu ar fi oricare...

23.
Şi dacă,-odată, ai aflat,
Pe drumuri de răscruce,
Că se scoboară un bărbat,
Pe lângă loc de cruce,

24.
Tu pleacă-ţi capul în pământ
Să nu ştii ce-l aşteaptă!
Căci, poate-adus, frumos, de vânt
Îi bate ei, în poartă!

25.
Copiii l-au lăsat, târziu
La poartă nu e nime'
Pe uliţi, totul e pustiu
S-au risipit, puştime...

26.
Cu un aşa frumos păcat
Îi bate Ioan la uşă
Îmi pare nimeni n-a aflat
Dar ştie-o ţigăncuşă

27.
Te pleacă, omule şi lut,
Că nu ai şti ce vine
Îmi pare, stelele-au crescut
Ca trandafiri, pe spine.

28.
Să nu poţi şti ce stă în scump
Paharul, ce deşartă
Din mierea ei, pe care-o rump
În rană, bat la poartă.

29.
E faţa-i, plină de lumini,
Căci l-a văzut pe mire,
Prin merii adolescentini,
Ce-l scaldă, cu uimire.

30.
Un mai frumos, nu a văzut
Îi pare,-un păr de aur;
Şi ochii-i nu i-a cunoscut
Un trup, inel de faur.

31.
Cine eşti tu? Şi ce îmi vrei?
Întreabă-înduplecată.
Poate pe-o laviţă, să stei,
Cu trupul tău de fată!

32.
Şi poame multe îmi vei da,
Şi îţi vei face milă,
Când mână mea s-o aşeza
Pe olul din argilă.

33.
Să-mi dai puţină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără şi soare.

34.
Şi poate-aşa, doar, îi păru
Căci lumea e ciudată
Un vis prea mare ne-încăpu
Ca un zuluf de fată.

35.
Şi poate, doară, nu ştim noi
Cum lumea se mai ţine
Cât stele, sus, se-arată, roi
Cu basme şi mulţime.

36.
Şi poame dulci, s-or desfăta
În mărul de la poartă
Un fel de pom de catifea
Ce lunile-s deşartă.

37.
"Şi poame multe îmi vei da,
Şi îţi vei face milă,
Când mână mea s-o aşeza
Pe olul din argilă.

38.
Să-mi dai puţină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără şi soare."

39.
Şi nu a trebuit mai mult,
Ca el să îi şoptească,
Sau să îi şuiere-n, tumult,
Din pofta lui trupească.

40.
Ileana, parc-a tresărit,
Dorinţa ei de fată,
Nu ştiu, acuma, ce-a zărit
E vie şi curată...

41.
Eu, mere am să-ţi dau, fecior,
Şi apa e destulă...
Am tras, la ziuă, din izvor...
Gingaşă-i şi credulă!

42.
Zic, merele s-au copt, din nou!
Dar nu la noi, pe munte...
Că ai tu mere, şi-un trusou
De rochii foarte multe...

43.
Tu adă vadra, şi, pe dat,
Primeşte-mă, în casă,
Pe-afară frigul s-a lăsat
Odat' te fac mireasă!

44.
Căci, lasă-mă să te alint,
Cum nu te ţine nime'
În ceruri stelele ne mint
Că viaţa-i dalb', şi ţine!

45.
Un strop de cer, pe gura mea,
Când buzele-mi se-adapă!
Din apa, ce i-o întindea
Din vadra fără groapă.

46.
Un strop de stea, pe buza lui
Şi gura ei întreagă
Să nu mai fie-a orişicui
Ci să îi steie dragă.

47.
Un strop de cer pe gura mea
Când buzele-mi se-adapă!
E floarea ce i-o întindea
Cu lacrima sub pleoapă.

48.
Şi fost-a un sărut dulceag
Lăsat, demult, de stele
Şi cum l-a prins, de-atunci, de drag...
Ivitu-s-au inele...

49.
Îmi pare, luna a zăcut
De sus, în trei lucarne
Şi, cred, o stea i-a cunoscut
Le-a coborât în carne.

50.
Un strop de nea, pe gura lui
Le-au încăput sărutul
Şi ea, acum, a nimănui
Şi visul, abătutul...

51.
Să îl mai ţină-încetişor
Să-i steie, pentru dânsul
O stea legată de un nor
Când o cuprinde plânsul.

52.
Ci lasă-mă să te alint
Să te cuprind în braţă!
Pesemne luna de argint
Se gată-n dimineaţă!

53.
Tu ţine-mă de mijlocel
Şi-mi află dezlegarea!
Pesemne cerul e ca el,
Şi el ar vrea chemarea...

54.
Tu eşti chiar raiul pe pământ!
Tu eşti alesul florii!
Aşa-i şoptea, alunecând,
S-o vadă peţitorii...

55.
Căci de acuma, suliţi cald
Răpun pe orişicare
E, încă, albul cel din fald
Le dă întâmpinare.

56.
În straie, noaptea se-încingea
Văzând, iar, frumuseţe...
Dar o pereche, alegea:
N-a vrut să-i dea bineţe!

57.
Tu eşti chiar roua ce-a căzut
În trup, de dimineaţă!
Sărut, eu nu am cunoscut
Dar eu ţi-am dat viaţă!

58.
Îmi eşti chemarea spre păcat
Şi eşti alunecare!
Păstor, ca tine, n-am aflat
Şi n-am ştiut de soare!

59.
Cuprinde-mi pieptu-încetişor,
Să stăm, acum, pe prispă,
Şi poate fiecare nor
S-o scurge în batistă...

60.
Să stăm acum, îngemănaţi,
Ca stelele-între ele,
Tu spune-mi de păstorii fraţi,
Şi zi-mi, iar, de inele!

61.
Îmi eşti chemarea, spre păcat,
Şi eşti alunecare!
Bărbat ca tine, n-am aflat!
Nu eşti ca orişicare!

62.
Îmi pare, coapsa i-a cuprins,
Pe mini' pe umflă plânsul
Să spun de basmu-acesta nins
Să-ţi zic, acum, de dânsul.

63.
Ileană, repede-ai lăsat
Să intre omu-n casă!
Cu poame, tu l-ai ospătat
Dar n-o să-i fi mireasă.

64.
Tu eşti chiar raiul pe pământ!
Tu eşti aleasa florii!
Aşa-i şoptim, alunecând,
De teama non-pudorii.

65.
Cu mere, el s-a ospătat
Şi i-a intrat în casă.
Ţigani, afară, au aflat
Că fata cea frumoasă,

66.
Lăsat-a jos oblonul greu
Şi l-a iubit în taină;
Îmi pare, ca feciorul meu!
Iar fata este faină!

67.
Pe la ferestre, norii grei
Au prins să bată ploaia;
Iar eu de-aici nu-întrezăresc
Păcatul şi odaia...

68.
Sunt mai frumoşi, ca-n început,
Un zeu cu-a lui lumină;
Îmi pare că sunt zei de lut
Frumos, târzia vină.

69.
Îmi pare, Cerul coborât
La ei, în Vadră, timpul
Şi nu ştiu cum de s-a vârât
În ochii-mi, tot Olimpul.

70.
"Şi poame multe îmi vei da,
Şi îţi vei face milă,
Când mână mea s-o aşeza
Pe olul din argilă.

71.
Să-mi dai puţină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără şi soare."

72.
Eu îţi voi face doi copii
Cu pielea ca de lapte,
Şi nimeni-n lume nu va şti!
Aşa-i spunea (prin şoapte...)

73.
Din trupul meu, doi prunci micuţi
Care să fii-va tine!
Îmi pare-atunci, că de la munţi
Un zvon, ca de albine,

74.
Se auzea prin ceruri reci...
Sunt stele, scânteiază...
Durerea, astăzi, mi-o petreci
De dincolo de rază.

75.
Tu eşti nebună, draga mea!
Te-am cunoscut, de ziuă!
Îmi pare luna, se hlizea,
La ce râdeau şi iuă...

76.
Eu te iubesc, şi m-ai ghicit!
Aşa să-mi stai, în taină!
- O stea, de dincolo de schit,
Zicea că mândra-i faină!

77.
Ne facem casa, sus, în munţi...
Să nu ne ştie nime'...
Doar brazii, munţii, cu-a' lor frunţi
Şi-a loc întunecime!

78.
Şi ne-om ascunde prin colibi'
Să stăm cu căpriorii
Şi o să-ţi fac lipii cu hribi
Când stau, pe casă, norii...

79.
Din trupul meu, îţi dau fecior
Şi, cred, şi o fetiţă...
Aşa-i şoptea, pe braţ, uşor,
Şi îşi lăsa-o cosiţă...

80.
Ne facem casa sus, pe plai,
Unde mai vin ciobanii
Să rămânem în colţ de rai
Astrâng, cu tine, anii...

81.
Îmi eşti pierzare, draga mea,
Iar eu cioban la stână,
Nu pot să 'mâi, în casa ta,
Mai mult de-o săptămână!

82.
Dar te iubesc cum nu vei ştii
Bărbatul să iubească...
Şi îmi vei ţine doi copii
Acolo, sus pe creastă...

83.
La stână, o să păstorim
Peste cinci oi, o sută,
La iarnă, te-oi iubi, să fim
În nuntă, ne-începută;

84.
Te-oi învăţa, cu graiu mieu
Cum zace,-n vedre, brânza!
Ţi-oi da plăcinte, vinuri, eu
Aşa să-mi fie-osânza!

85.
Şi te-oi iubi, atunci, deplin,
Căci îmi vei fi nevastă,
Şi nu ştia, atunci, venin
Ce ar fi fost năpastă;

86.
Pe-afară zorii se hlizeau
Stătea la el în braţă;
Îmi pare, dânşii-i blestemau
Acum, spre dimineaţă.

87.
Şi ultimele, stele,-încet
Priveau îmbrăţişarea;
Precum iubeşte un poet
Să vază, singur, marea.

88.
Departe, sori invidioşi
Duceau, pe căi de lapte,
Invidia din ochi sticloşi
Pe merele ei coapte...

89.
C-un braţ, e prinsă de Ioan
Şi ţine-îmbrăţişarea!
Cum anul leagă strâns alt an
Şi fulgii ţin ninsoarea...

90.
Îmi pare, ultimul lui strai
Păstra, adânc, secretul
În munte, sus, adânc, pe-un plai,
Nu îl iubea ascetul...

91.
L-a blestemat, cu un cuvânt,
Să nu îşi ia mireasă!
Că dacă-şi ia, până-n pământ,
Năpasta să-l descoasă!

92.
Pe la ferestre, doi ţigani
Cătau, acum s-o rumpă
Ce era cu fata, cu Ioan,
Cu legătura scumpă...

93.
Pesemne,-n casă glasul lor
Un fel de mică oaste,
Ci o mătuşă, la picior,
I-a dus înspre năpaste...

94.
Şi ele iute s-au zorit,
Femeile din casă,
Să-l de-a afar' pe nepoftit
Nicicând n-o să-l mai lasă.

95.
Ileana-i plânsă şi, mereu,
La geamuri fără soartă.
"Eu sunt chiar raza, din antreu,
Ce-ţi intră pe la poartă!"

96.
E-n lacrimi, mult a mai zăcut
Cu ochii, pe la uliţi',
Cum soarele e prefăcut
În zeci de mii de suliţi'...

97.
Ce lăcrimare e în cer,
E bolta-îndurerată,
Îmi pare soarele-un cerber
Ce plânge după-o fată.

98.
De seara, azi, se va lăsa,
Pe poartă, s-o mângâie,
Aşa mă simt, în lumea mea,
Că-i unsă cu tămâie...

99.
Căci fata, astăzi, a plecat
Să steie-n mănăstire,
Pe ochii ei, fără păcat,
El i-a rămas de mire!

100.
Îşi aminteşte, oare, cum
Pe braţe a ţinut-o,
O şoaptă caldă, nu oricum,
Cum, poate, a crezut-o.

101.
Şi credem ochii ei curaţi,
Îi ştim promisiunea,
Ce doi copii-îndelung visaţi
Şi-o stână, în genunea,

102.
Unde-adăstau şi nori, şi miei,
Şi stele nepătate,
Acum coşmaruri şi idei,
Din vieţile furate;

103.
Căci timpul, vârsta, spală tot
Şi l-a uita odată...
Şi timpul va-îngheţa,-n complot,
O viaţă nepătată!

104.
În mintea ei, doi copilaşi
Desculţi, merg sus, pe munte
Cu ei, frumosul ciobănaş
Ce stă să îi asculte...

105.
Căci lacrima i-un început
De aspră penitenţă
Nu-i soarele nepriceput
Să-i dea, uşor, clemenţă.

106.
În lacrămi, o găsim mergând
Să steie-n închinare
La Crucea sfântă, care-un gând
Aşteaptă de-la-oricare.

107.
Şi, parcă, Ceru-îndurerat
'Napoi la el primeşte
Un suflet poate întinat
Şi de păcătuieşte...

108.
Şi parcă cerul, de dureri,
De sus, pe ei, i-ascultă
Păcatul lor, acel de ieri
Ar vrea durere multă.

109.
Şi parcă Ceru-îndurerat
'Napoi la el primeşte
Un suflet, credem, încercat
Nimic nu îl priveşte;

110.
În lacrămi, o găsim mergând
Să steie-n închinare...
Nu-i ca Ileana pe pământ
Ioan, nu-i ca oricare...

111.
"Şi poame multe îmi vei da,
Şi îţi vei face milă,
Când mână mea s-o aşeza
Pe olul din argilă.

112.
Să-mi dai puţină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare!
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără şi soare."

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!