Acolo sunt
unde umbra timpului
își așterne cuvintele
metafora
începe să-mi frământe degetele
printre culori
mirajul punctului îmi ascute inima
iar vântul
prin mine croiește cărări adânci
redescopăr pădurea
într-un gând
versul îmi taie respirația
atunci mă regăsesc
și las potecile fricii
să-și piardă pământul
sub tălpi simt
iarba aceea primăvăratică
pe care
din tunelul cu pereți de șah ieșind
am simțit-o unindu-se cu cerul
în punctul cristalin al aerului
de dincolo de lumile
materiei
acolo sunt respir cuvântul dintâi
tac
ascult
trăiesc tăcând
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cuvinte
- poezii despre șah
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre timp
- poezii despre păduri
- poezii despre primăvară
- poezii despre poezie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.