Iisus - infinită lumină

Din iubirea divină plămădită lucrare,
Cu suflet de-anafură din Duminica mare,
Croită din trupul sfânt, cu lut fără moarte
Şi lumii, trimisă de Cer, a feriri de păcate.

IISUS, botezat de Maria-n iubire maternă,
Crescut în imensă iubire, de mâna paternă,
Ne-a fost hărăzire, Lumină, de rău nepătată,
Pe bezna, ce colţii din noi alăpta, necurată...

Dar, goi de credinţă-am stivit Lumina orbită,
I-am pus ruşinoasă cununa de spini înflorită,
Din lemnul, menit a fi scut la viaţă şi moarte,
Cioplitu-i-am crucea, povară de suflet şi spate

Şi n-a fost destulă, smerenia lui... Prin cruzime
băut-am prin cuie tot sângele-i pur... Mi-e ruşine
a scrie de creierul lânced, iudit a se stoarce
prin gânduri stupide spre mâna nebună-a-le face...

Prin moarte-a călcat, ispăşindu-ne, oarbă, cruzime,
Doar ruga-şi urca spre Tatăl, puteri să-i împline,
Ce sufletul lui aduna în căuşul de palme divine,
Să-l pună în trupu-i, ce nu s-a gemut în suspine...

Din nou ÎNVIEREA-I coboară din Palma divină
Pe noi, păcătoşii, ne crede, iubeşte, cu milă,
Ne-mbracă, pe suflet, iertarea, destulă şi plină,
Ne-ncrede: "Hristos a-nviat!", primiţi infinita-i Lumină!

O, Lume, ai dreptul a-ţi pune Lumina eternă pe faţă,
Plămâni-a smeri cu-ndrăzneala, de-a plânge-n tăcere,
Doar dacă în suflet porţi unica-i, dreaptă povaţă
Şi-ngenunchezi la Iubirea-i,
răsplată la, oarbă, a noastră cădere...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!