Se răsfaţă dimineaţa

(Meditând la mărturia unui preot
ortodox care s-a întors la Domnul)

Se răsfaţă dimineaţa
Peste fruntea unui cleric
Care-şi iroseşte viaţa
De sub soare, în întuneric
Şi nimic nu-i sparge gheaţa
Sufletului ezoteric.

Conştient că nemurirea
Poposeşte-n pieptul său
El trăieşte fericirea
Unui vis ce duce-n hău,
Fluturându-i strălucirea
Întunecimii celui rău.

Şi rătăcindu-se mereu,
După cum îl suflă firea
(Căci uită de Dumnezeu
Care I-a trasat menirea... )
Îşi meneşte un traseu
Ce-i sugrumă împlinirea...

Simţirile-i, pustii se sting
Uitate-n pulsurile-i reci
Şi ochii abia-i se mai disting
Din colbul visurilor seci
Dar porii minţii lui ating
Greşit tărâmul cel de veci.

Şi în visarea lui banală
Ce-i ţine inima înrobită,
În lumea-i nouă, virtuală
Se-aprinde-un Astru pe orbită,
Ce-n lumea Lui spirituală
Cu zâmbet dulce îl invită,

(Localizând lumea reală
Ce va să fie moştenită
În mod concret, fără îndoială,
Precum ne e făgăduită,
De "nu cădem de oboseală"
Cu mintea-n vise aburită... )

Dar viaţa trebuie trăită
După-o cerinţă specială!
Şi conştiinţa-i adormită
Se-opreşte în clipa crucială,
De crucea Domnului trezită
La rostuirea esenţială:

La ce bun masca lui de cleric
Şi întreaga trudă a vieţii lui
Dacă s-a stins în întuneric
Pe când Lumina era a lui?!
La ce bun fastul din "generic"
Când eşti la poarta iadului?

La ce bun oare, la ce bun
O trudă între rău şi bine
Şi-atâtea toate ce-ţi adun
Un întuneric greu în sine,
Căci toate trec ca visu, apun
Iar tu mori rob în mâini haine!

Când ai chiar tot ce nu visezi
Şi nici nu-ţi poţi închipui
De vrei pe Domnul să-L urmezi,
Şi sufletul a-ţi mântui,
De vrei cu inima să vezi
Un rost ce poate îndreptui...

Şi-un dor, adânc în suflet scurmă
Lăsând pe chipu-i muritor,
În umbra zorilor, o urmă,
O umbră-a nopţilor ce-i curmă
Suavul sufletului dor,
Firav, ca-un mânz lovit de gurmă

Şi-n duh, un farmec de lumină
Trezeşte scopu-n suflet stins
Privind spre zorii ce-au să vină
Şi chiar când par de neatins,
Renaşte-un templu din ruină
Ca semn că duhul nu-i învins...

Şi "dimineaţa" din generic
Azi, luminoasă se răsfaţă
Pe fruntea inimii de cleric
Ce a trăi, murind învaţă,
Cu spatele la întuneric
Şi Raiul radiind pe faţă...

Şi "faţa cea bisericească"
Deţine în sfârşit lumină
Iar starea sa duhovnicească
Este cu-adevărat divină.
Iar astăzi, Pronia Cerească,
Vrea-n viaţa ta să intervină,

Dar nu Va face nicidecum
Vreun pas cât timp tu Îl eviţi
Şi nu te va opri din drum
Dacă Cuvântul I-L omiţi,
Dar te va ridica din scrum,
"Aur curat", dacă-I permiţi!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Tudor Morosanu
Votează! | Copiază!