Durerea pomului
Tată, pomul din grădina noastră,
Părul cel cu pere pergamute,
A-nceput, de-atâta vreme proastă,
Zilnic, spre pădure să se mute.
Nu mai este cum era-nainte,
Toată lumea părăsit îl lasă,
E ca un copil fără părinte,
De când, tată, tu te-ai dus de-acasă.
Și profund plecarea ta îl doare
Și țârâna rădăcina-i strânge,
E ca inima-mi presimțitoare,
Care după tine mereu plânge.
De indiferență nefirească
Pomul vrea să se sălbăticească.
sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Constantin Tiron. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.