Sexului frumos
Doresc să contrazic "sexul frumos",
Care-i privește pe bărbați cu ură,
Considerând că n-au nici un folos
Fiindcă-s vicioși peste măsură:
Că sînt bețivi și-apoi scandalagii,
Că leafa când o iau n-o pun pe masă,
Că-s cartofori bolnavi, sau tablagii,
Că unii mai lipsesc și nopți de-acasă...
Așa că voi veni cu-o explicație,
Încât mă simt chiar foarte ofensat,
Fi'nd vorba de a noastră reputație
Și de onoarea oricărui bărbat:
Stimate doamne, nimeni nu-i perfect,
Deci înțelegem, suntem doar maturi,
Printre bărbați mai e câte-un... defect,
Cum și pădurea are uscături;
Dacă doriți s-aveți "bărbat model",
Care nu bea și nici nu chefuiește,
Care nu intră în niciun bordel
Și nopțile din pat nu le lipsește,
Un individ ce banii nu-și aruncă
La cărți, barbut, sau doar să-i prăpădească,
Ce nu mănâncă doar fripturi sau șuncă
Și nici nu pune limba pe Fetească,
Puteți să-l căutați pân' obosiți!
Credeți-mă că nu fac bășcălie,
În două locuri poate că-l găsiți:
La casa de nebuni, sau.... pușcărie!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.