Teatru cunoscut

tăceai pe alb cuvântul care cheamă,
ţi-era în sâmbure de fructe veste
ca flori morminte-s în grădini funeste
ce cresc în gândul tău spre ieri în teamă.

când mâine îţi va fi doar de poveste
căzând în amintire, sânge-aramă,
sămânţă-i azi fiinţei încă-n poamă
doar fum de-adie-n pipele celeste.

râzând a teatru-n vămi adiacente
se deschideau corole de sicriu
în pielea ta iubire-n pace-ţi scriu
şi coborând tăcerea în placente.

interioarei zări nu-i da pricină
în raclă cu odaia mea vecină...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Votează! | Copiază!