Uneori...
Uneori îmi răscolești prin vise
și sub pașii tăi rămân urme adânci
un lut greu, modelat cu lacrimi amare și durere.
Uneori, gândurile au mirosul spinilor de trandafiri.
Mă atrag cu aromele lor amăgitoare,
să le urmez adâncul încețoșat,
din care ies, cu răni adânci,
amintirile scrijelite și sufletul însângerat.
Alteori, visurile prind viață
deschizându-și aripile curcubeie,
întunericul își predă armura,
lumina își poartă coroana împărătească,
din slăbiciune se hrănește și se înalță puterea...
și deasupra tuturor este iubirea,
iubirea ce poartă chipul și mirosul tău.
Uneori îmi doresc să pun zăbrele
viselor, gândurilor și speranțelor,
să îmi zidesc sufletul în stâncă de granit,
să trăiesc rece, fără durere, fără temeri, fără griji,
fără iubirea ce poartă suferință în măduva sa
fără dorul de tine...
Uneori mă întreb nedumerită,
dacă sunt eu cea care gândește toate acestea...
Suntem două persoane într-un singur trup,
împărțind același suflet?!
una te cere, alta te alungă...
poezie de Mirela Minuța Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mirela Minuța Alexa. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.