Fluturi albi

Trec zilele tăcute, rând pe rând...
adie câte-o boare de cuvânt
pe podul inimii, din când în când...
apari, dispari, ca steaua unui mag;
sângerează ochii îngenuncheaţi în prag,
se scurge strălucirea smaraldelor în zare,
în jerbele cu tremur de nestăpânit,
te caut în flori, prin fragedul fir al ierbii,
prin recele izvor ce-adapă cerbii,
prin desişul unde stau la pândă lupii,
prin luminişul unde căprioara-şi plimbă puii;
când totul se trezeşte la o nouă viaţă,
gândesc la clipa când mă iei în braţe
tandru, şoptit, fierbinte de dorinţă...
nu! nu te opri, ieşi din rubiniul gând!
cuibăreşte-mă la pieptul tău puternic,
ascultă-mi inima cum bate năucă
înfulecând din frazele tale de miere;
urcă în privirea mea, de dor pierdută!
cucereşte-mi sufletul, ca pe-o redută!
o noapte şi o zi, uită de lumea mare,
doar noi doi, îmbrăţişaţi în visul sub soare;
o clipă, doar, să-mi furi înrourat, sărutul
şi pot, să mor în fluturi albi, lăsând cuvântul.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!