Să cântăm împreună
Am un pian înaripat,
când cânt dragostea mă atinge cu degetele-i firave,
mă mângâie și-mi spune:
Atât de mult mi-a fost dor de tine...
Vreau să cântăm împreună acest cântec.
Clipele primesc apoi
un sărut de fluture
rănit de capriciile primăverii
și umbra-mi dansează
printre note de portativ,
iar pe firul de iarbă atârnă
liniștea verde,
că în anotimpul ăsta se poartă tăcerea,
ca să fim la modă cu îngerii din ceruri,
cărora din ochi le cade câte o lacrimă albastră
și simt că oamenii i-au uitat.
Ar vrea să stea la taclale
cu firul de iarbă și cu pomii în floare,
că azi sunt surprinși de gesturile incoerente ale vieții
și tac ascultând pianul...
poezie de Eugenia Calancea (19 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.