Nu te-a atins
nu te-a atins nicio ispită,
pe trepte ai coborât singur,
respirația a rămas întreagă,
supraviețuind impulsului ce se plimba ondulat
pe-un portativ de frunze.
dacă aș reuși să nuanțez curba aceea netedă
s-ar clătina poate cuvântul inventat pe loc
și luna n-ar privi pe același geam
în aceeași cameră intimitatea colii albe crucificată-n cuvinte.
după încăierări cu lucrurile și umbrele lor
până și banalitatea nimicului
prin aerul făcut bucăți
are ceva acolo ce-mi arată
că ochii nu pot să moară iubind.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cuvinte
- poezii despre timp
- poezii despre plimbare
- poezii despre ochi
- poezii despre moarte
- poezii despre inventatori
- poezii despre intimitate
- poezii despre hârtie
- poezii despre frunze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.