Privighetoarea

Când îmi anunţ trezirea,
E forfotă si spaimă-
În pomi îmi încolţeşte
Din muguri veche faimă.

Ci eu, de câte ori,
La un dejun cu mine,
Din spaimă mi-am creat
Poemul ce m-obţine...

Ci eu ca nimeni alta
De faimă am fugit
Şi într- o primavară
Frumoasă am venit-

Era ceva măreţ,
Să fiu admiratoare,
Şi s-a răsfrânt în suflet,
O zi -
Privighetoare.

Că nici o faimă-n lume
Şi nici o remuşcare
Nu te mai recunoaşte
A fi şi tu valoare.

Şi naltul ciocârliei,
Şi marea pescărită,
Nu se pretează ţie
A fi sau nu urâte.

Ci ele din frumos
Şi din urât fac zestre-
Abia când mă trezesc,
Mă ştiu...
Ceva mai este...

poezie de Lilia Manole (29 martie 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!