Am uitat să devenim

Uită-te! Vezi? Am uitat să devenim.

Ni se spunea despre întreg cândva
În acelaşi mănunchi cu lumina.
Două lumi ar fi trebuit să strige
Una către cealaltă.
Să cânte culegând apă din râuri
Plăpând.

Visam într-un zarzăr înflorit,
Cu picioarele legănate,
La ceva ce de ochii tăi e străin.
Te apărai de bulgări de zăpadă
Cu fularul peste nas - miros de frig -
Râsul ţi se auzea din curtea şcolii.

Acum mi-e frică de evident
Îmi spun singură poveşti
Înainte de culcare.
Îmi duc mâinile la umeri
Şi aştept să treacă noaptea.

Tu ai descoperit noianul
Te-ai urcat pe el desculţ.

În tot acest timp am învăţat să lovim,
Să pretindem că suntem zero-uri
Şi să gândim că merităm totul.
Am devenit lipsiţi de imaginaţie...
Grei şi surzi.
Nu vrem să fim nemulţumiţi
Nesatisfăcuţi
Neînţeleşi.

Suntem doi speriaţi la margine de râu
Cu apă stătută.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!