Am uitat să devenim
Uită-te! Vezi? Am uitat să devenim.
Ni se spunea despre întreg cândva
În același mănunchi cu lumina.
Două lumi ar fi trebuit să strige
Una către cealaltă.
Să cânte culegând apă din râuri
Plăpând.
Visam într-un zarzăr înflorit,
Cu picioarele legănate,
La ceva ce de ochii tăi e străin.
Te apărai de bulgări de zăpadă
Cu fularul peste nas - miros de frig -
Râsul ți se auzea din curtea școlii.
Acum mi-e frică de evident
Îmi spun singură povești
Înainte de culcare.
Îmi duc mâinile la umeri
Și aștept să treacă noaptea.
Tu ai descoperit noianul
Te-ai urcat pe el desculț.
În tot acest timp am învățat să lovim,
Să pretindem că suntem zero-uri
Și să gândim că merităm totul.
Am devenit lipsiți de imaginație...
Grei și surzi.
Nu vrem să fim nemulțumiți
Nesatisfăcuți
Neînțeleși.
Suntem doi speriați la margine de râu
Cu apă stătută.
poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Claudia Ciobanu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre râuri
- poezii despre lumină
- poezii despre devenire
- poezii despre învățătură
- poezii despre școală
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zarzări
- poezii despre timp
- poezii despre sperieturi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.