Dreptul la diviziune
Împart tăcerea nopții la minus infinit,
Spre a divide timpul în ere neștiute,
Căci îngerul speranței, la mine a venit...
Mi-a plâns tăcut pe umeri, dorind să mă asculte...
În lumea lui de sticlă, prin semne mi-a urmat
Și am deschis lumina în versuri de fotoni,
Mi-am mângâiat privirea cu verbe de bazalt,
Născute din iubire de pace și de sori.
Plecate gene parcă, din lumea celor drepți,
Puneau o barieră prezentului din care,
Venisem ca o umbră. Dar îngeri înțelepți,
Deschisu-mi-au în noaptea uitării, altă cale.
Pe cai de constelații, am alergat. În vis,
Atâtea generații s-au dat spre-a fii cărare.
În lumea asta parcă așa stătuse scris:
"A scrie despre lume, cu literă de soare".
Am dreptul a divide ce timpul meu a dat,
Să-mpart în emisfere, lumină și tăcere,
Speranța în mai bine, oh, acest drept mi-a dat,
Spre-a nu mai fii în lume uitare și durere.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.