Efemeride
Când flori de liliac se vor deschide
Suavele miresme mă îmbată,
Încep în nopțile de vis ca să răzbată
Prin geamurile casei și firide.
Natura-ntreagă poate fi schimbată
În așteptarea zilelor toride
Când ierburi găzduiesc efemeride
Și lasă vieții ciclul să-l străbată.
Ascultă floarea zumzet de albine
Când generoasă și-a aprins corola
Le dăruie polen granule fine.
Un fagure va umple caserola
Stuparului când vremea mierii vine
În verile cu dimineți senine.
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.