Fereastra copilăriei
Azi m-am cățărat pe geam, uite! Altă treabă n-am!
Să văd iarna de-mi ghicește, câte sufletul tânjește
Și mi-am numărat vrăjită, pânza vremi-ncremenită,
Atârnată-n colț de cer și mă îndeamnă să mai sper.
Cât cu ochii pot vedea, fulgii argintii de nea,
Cât ferestrele-s deschise, eu mă înconjor cu vise
Zăbovind într-o poveste, cu minuni și cu măiestre.
Eu am, doar copilăria! Și cuprinde, gingășia.
Iernile sunt fermecate! Drumurile neumblate,
Ceru-și varsă stropi de alb și în casa noastră-i cald.
Caldă-i inima ce simte, mâna dragostei, fierbinte.
Nimeni nu dorește dar, zâmbetul n-are hotar
Prânz și cină ne adună, suntem veseli împreună,
Când e ger și viscolește, focul lângă noi pleznește
Nu știm de lipsește pâine, tata știe ce vrem, mâine
Azi m-am cățărat pe geam să ajung-al vieții ram.
Unde-nfloare bucuria și-mi doarme, copilăria
Și ningea cu fulgi de dor, am strigat-o încetișor,
Dar mi-a zis să-i cânt, un cântec, fără să-i mai schimb-un scutec
Îi-e bine sus pe ramuri, eu cu ea, mai suntem, neamuri.
Dar nu vine să mă vadă, că mi-e creștetul zăpadă
Pot privi, de la fereastră, chipul ei pe bolt-albastră,
Ce se joacă printre stele, cu toate visele mele
Și mă lasă cățărată! Iarna să mă ningă toată!
poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.