O corabie în derivă

Corabia bătrână ce mai pluteşte-n larg,
A dat semnal, o ştire, din marele-i catarg,
Că s-a oprit din drumul ce-o duce în spre mal,
Lovită prea puternic de-al timpurilor val.
De-atâta vânt şi ploaie, de-atâţea ani prea grei,
Motorul îi tuşeşte şi nu mai dă scântei,
I-a ruginit şi „Cala” iar „Prora” o trădează
Şi acul din busolă adesea deviază,
De-aceea poposeşte, puteri să-şi reculeagă,
Să-şi re înceapă mersul spre ţărmul ce o leagă
De amintiri plăcute şi dimineţi cu soare,
Dar şi zile mai aspre, furtuni necruţătoare,
Pe care le-a învins cu multă dibăcie,
Mai greu sau mai uşor, cum numai ea o ştie,
Dar anii au trecut, catargul i se-nclină,
Astfel că-ncet devine epavă submarină.
- Corabie bătrână? Încearcă să-ţi revii,
Îndreaptă-ţi prora strâmbă, uită de nostalgii,
Adună-ţi „echipajul”şi fă-l să înţeleagă
Căci numai armonia, enigmele dezleagă.
Invidia şi ura, mândria şi-ngâmfarea,
Sunt calităţi deşarte ce îţi scurtează zarea,
Iar„ceaţa” te orbeşte de nu mai poţi să vezi,
Îţi tulbură şi mintea şi nu-ţi vine să crezi,
Cum? Până „ieri” în larguri elicea ta cea mică
A spart sloiuri de gheaţă şi valuri fără frică,
Azi te-ai oprit departe, eşti parcă în „Bermude”
De şi „Dana” te-aşteaptă şi „Luna” îţi surâde.
- O... Dragul meu Luceafăr blând, calea-i atât de lungă,
Iar anii care mi-au rămas nu cred c-o să-mi ajungă
Să ies la malul „plăsmuit”, când „Tu” erai aproape,
Cu raza-ţi lungă luminând, calea pe multe ape,

Căci echipajul ce-l mai am, „Sfios”, mă părăseşte,
Drumul spre « ţărmul » liniştit, în loc să scadă, creşte.
Prea iute a uitat ce-a fost, nutreşte numai „silă”,
Dar nu-i nimic, n-o să ajung un „cerşetor de milă”.
Am un destin, ce-i doar al meu şi o speranţă trează,
In ea mai cred, şi-n „Dumnezeu”, ce mintea-mi
luminează,
Doar el m-ajută să repar corabia-mi bătrână,
S-o scot în larg, s-o duc la mal, din mlaştini şi lagună.
- „Luceafăr blând” îţi mulţumesc că te gândeşti la mine,
Ce-i drept, arareori prin vis, îmi spui vorbe de bine,
Doar „Tu”din echipajul vechi ţinteşti calea cea dreaptă,
Căci ceilalţi? Rătăcesc mereu, să mă scufund aşteaptă.
Dar nu în larg, ci la un „Ţărm” cu ape line,
Intr-o dană liniştită, împăcat, fără suspine,
Că mi-am dus„crucea”, greu, uşor, se înţelege,
Ce ţi-e dat rămâne sacru, ce ţi-e scris rămâne lege.

De ziua mea, 24.10.2005, la 70 de ani cu nepoţii

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Votează! | Copiază!