Ruga "Stejarului" (Prietenului meu, Dr. Cezar Neguţ)

Mai întoarce-te "Luceafăr", din cel drum rătăcitor,
Cu-o şuviţă de lumină linişteşte-mi al meu dor,
Schimbă-mi "calea" şi destinul, cu-ale tale raze lungi,
Încă n-am fugit departe, încă poţi să mă ajungi.
Vino! Cât trăiesc speranţa zilelor ce le mai am,
Luminează-mi calea neagră, altfel simt că mă destram.
Dacă n-ai puteri depline, cere-i "Lunii" ajutor
Şi sub bolta ei gălbuie să mă faci nemuritor.
Vino! Bate-mi la fereastră, ori când vrei, uşa e largă,
Ia în braţe o"Steluţă", care rănile să-mi şteargă
Şi rămâi măcar o "vreme", pe acest pământ de stele,
Unde moşii mei visează, în "coşciuguri" de nuiele,
Şi aicea ai un leagăn, şi-amintiri nemuritoare,
Rădăcini ce-şi mai trag seva, vremilor necruţătoare.
Te cunosc luceafăr falnic, mai bine ca orice-n lume,
Dacă vrei, şi-aci e locul, unde-ţi poţi forma un"nume".
Timpul trece, timpul vine, pe pământ sau sus în cer,
Nu-l poate opri vreodată, nici cel mai năstruşnic "ger".
Ce-a trecut nu se întoarce, ce va fi, sperăm mai bine,
Dacă "tu" şi a ta "lună" veţi mai poposi cu mine.
"Trunchiul" meu îmbătrâneşte, crengile mi se îndoaie,
De atâta "vânt" ce bate, de zăpadă şi de ploaie.
Iarna-i grea, sigur va trece, cu ale sale geruri multe,
Sper ca ruga pân-la ceruri, în sfârşit o să m-asculte,
Să-mi redea din nou căldura sufletului, ce-o doresc,
Să-mi aducă "primăvara", anotimpul ce-l iubesc.

- "Tu"! Stejar cu crengi stufoase şi cu trunchiul scorţuros,
Când ai răsărit din ghindă, pe pământ era frumos,
Ai crescut în "Lazul Mare", vremile te-au înălţat
Şi sub ale tale umbre, trecătorii au visat,
Dar de-un timp, "natura" moare, totul este în vibraţii
Şi de-aceea, eu "Luceafăr", mă simt bine-n constelaţii,
Am să vin totuşi, la vară, când pe cer n-o fi furtună,
Pe o rază fără "dâmburi", însoţit de sfânta lună.
"Drumul Robilor" vecinul, îmi va da şi două stele,
Din puzderia de "Aştrii", leagănul vieţii mele,
Să-nveţe şi ele drumul, razelor ce rar coboară,
Încercând să liniştească rănile, să nu mai doară.
Apoi.. După câtva vreme să se-ntoarcă în "Lactee"
Şi să zburde mai departe, pe ştiuta lor alee.
Eu să-mi răscolesc în suflet, amintirile-mi plăcute,
Lunii să-i arăt pe Tera, cele vrute şi nevrute,
Să-i arăt râul şi ramul ce mi-a răcorit căldura,
Casa, şcoala şi "Zăvoiul" unde mă jucam "de-a dura",
Poieniţa cu stejarul, cel cu frunzele-ncrestate,
Ceasul din "Piaţa mare" ce din oră-n oră bate,
Cu al său pas de cronometru, ce mulţimea o "deşteaptă",
Rădăcina prinsă-n brazdă, ce de ani şi ani m-aşteaptă.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Votează! | Copiază!