La moartea lui Adrian Păunescu

(5 noiembrie 2010)

Nu era un ipohondru,
Înzestrat fiind, ca un domn,
Păstrând din tinereţe o obsesie
Numită intuiţia morţii,
A fost un om, un poet,
Cu o sensibilitate fabuloasă,
Un luptător neobosit,
Gândea, citea, scria poezii, articole,
Lăsând în urmă mari lucrări
Şi mai bune şi mai rele
Şi noroi şi multe stele...
El a iubit o ţară în aşa măsură,
Unde nebunii clocotesc de ură,
A fost un râu cu izvoare înmiresmate,
Abia acum, când nu mai este,
Realizăm cât de mare a fost.
Poetul n-a învăţat să moară,
Spunând adesea: Nu mă tem că mor,
Am însemnate amintiri pentru viaţa de apoi.
Omagiu cu lacrimi în satul copilăriei sale,
Păunescu, veşnicul îndrăgostit,
Iubirea nu l-a părăsit nici o clipă,
A iubit viaţa, a iubit femeile, a trăit pentru poezie,
Suntem români pe viaţă şi pe moarte,
Suntem români, adică suntem mulţi!

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!