Uşiţa din perete

Nu s-au sfârşit dar au trecut în goană
acei ani frumoşi şi fermecaţi
când doi copii se bucurau în tihnă seara
de pita neagră cu untură,
cu dungile subţiri şi arse de pe grătarul de metal.
Ei ascultau glasuri suave
ce-ntr-una îşi şopteau alene
şi-aşa s-au trezit brusc la viaţă
în camera cu teracota verde...
deodată au simţit şi gerul
iar prin uşiţa fermecată
descoperită de copii
în zidul gros de cărămidă,
căldura năvălea în valuri.
Afară era frig şi-întunecat
şi-în casă nu mai ardea focul;
era mult jar mocnind în teracotă
căruia nu îi venise tăcut sorocul
să-l stingă timpul din clepsidră,
să îl transforme în cenuşă pe care să o vânture furtuna
în timp ce ei, micuţii fără vină
se încălzeau şi se hrăneau
cu pită arsă şi untură de pe grătarul de metal.
Iară cei mari cu ochii-n lacrimi
vedeau speranţe noi însă incerte
a lumii vii şi nepătrunse
pe care nu le-înţelegeau
şi mâncau numai pită arsă cu untură.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!