Să îl numesc... Ahile
Îmi amintesc privirea ta
caldă precum marea în plin sezon estival,
tremurul permanent al buzelor
în așteptarea unui sărut,
sau din teama de a nu te pierde.
Cu tine viața avea un tâlc
al cărui înțeles îl descifram.
În muțenia nopții
retrăiesc relația noastră zgomotoasă;
mii de fiori mă străbat inutil:
povestea noastră astăzi
doar pagini, în jurnal.
Rurală
Iubitul meu aleargă desculț
prin praful aruncat în ochi
de ziua aceasta secetos de nefastă
sub călcâiele sale crăpate
se risipesc strivite părerile și senzațiile
din pumnul meu tip clepsidră
se scurge ultimul firicel de nisip,
nu mai este cale de întoarcere...
iubitul acela desculț nu mai este al meu
e iubitul adolescenței,
fata aceea misterioasă și timidă.
poezie de Mihaela Băbușanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
1 Dragos L [din public] a spus pe 10 septembrie 2020: |
Inedită, interesantă, atractivă, captivantă. Frumos poem de dragoste! |