Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Despărțire

"Ce-ți pasă ție chip de lut,
Dacă-oi fi eu sau altul?”
M. Eminescu

Te-am cunoscut de mult, întâmplător,
Intr-un sfârșit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct și rugător,
Spunându-mi:- ca să merg cu tine acasă.

Eu te-am privit, surprins, chiar rușinat,
Văzându-ți ochi mari și fața-mbujorată,
Am stat puțin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am zis un “Da”, dar... pentru altădată.

Ai insistat din nou, cu multă gingășie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
Să-ncerc și, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături,”petale” dintr-o floare.

Acesta e-nceputul unui destin nescris,
Ce și-a urmat cărarea mereu mai urcătoare,
Crezând că peste timpuri, vom împlini un vis
Pe care mi-l doream, în “Era” viitoare.

Și timpul a trecut, cum numai el o știe,
Mi-a alertat îndemnul să fac ce mi-ai propus,
Deși eram nesigur pe vorba: Ce-o să fie?
Mușcând din "mărul" acru, viața mi-am distrus.

Știam că viața-i dură, o luptă, un război,
Dar nu credeam în ură, sfidare și minciună,
Credeam că peste timpuri și numai amândoi
Vom face o pace lungă, mereu, dar împreună.

Și începutul firav, molcom, încrezător,
Mi-a răscolit în suflet îndemnul și speranța,
Să reîncep urcușul cel lung, de călător,
Ce merge înainte, oricât ar fi distanța.

Dar vrerea mi-a fost frântă, la mijlocul de cale,
Să odihnesc oleacă, în urmă să privesc,
Răstălmăcindu-ți firea, să mă gândesc agale,
Și să-ți revăd trecutul, să-mi spun că e "firesc".

In toate ești ceea ce-ai fost, nimic nu te-a schimbat,
In toate-ai fost ceea ce ești, o tristă-ntruchipare,
Așa vei fi mereu, oricât am încercat
Să-ți modelez viața, să fac din tine o floare.

De aceea-ți spun adio! Rămâi o nostalgie,
Cu cine te-nțelege, în egoismul tău,
Destinele sunt dure, dar asta vor să fie,
Tu să-ți urmezi poteca iar eu.. un drum al meu.

poezie de din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Corneliu Zegrean-Nireșeanu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.

Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook