Tăcerea
e praful și rugina
care le mănâncă oglinda,
când ne temem
să ne răsfrângem în ele.
Poate că și ele,
cuvintele,
sunt praf și rugină
care tulbură adâncurile
atunci când se oglindește
în ele
tăcerea.
poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.