Absență...
.. în faptul dimineții
se-nghesuie o tăcere-apăsătoare,
prin ceața ce tresare
un gând rupt dintr-o întrebare
se scurge parcă legat la ochi
din trupul care doare,
mă încearcă o tristețe...
basmaua ceții ruptă
încerc să ascund
atunci când te privesc,
nimic nu e la loc
dar tac,
nu vreau să simți
că dincolo de zidurile ceții
e un tipăt
ce alunecă încet
prin vorbele prea multe...
mi-e trecerea tăcută
prin vremea de afară
și poate urmărești
în ora ceasului de seară
absența care doare...
eu... am să tac
voi trece totul
în câteva pagini...
poezie de Mihaela Huțanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.