Introspecţie

Cine eşti tu, de tragi cu degetul poemelor
de somnul şi trezirea orelor în creuzetul gândurilor?
Mi te-ai lipit abţipild pe buzele zeruite
de strigătul indescifrabil al umbrelor moi,
de fereastra aceea albastră.
O deschid şi respir. Nici nu mă mai văd culorile stelelor.
M-am ascuns între gene.
Fără chip şi fără bombastice extensii de suflet,
cu inima largă, totuşi închisă în cuvinte, ca o bomboană,
îndulceşti apusul privirii.
Am încremenit. Mă urmăresc declaraţiile răspicate ale universului,
ca peştii în ocean.
Nu există amnezie pentru inima, arhitect neasemuit de timpuri fără de timp.
Există abisul în care nu ajung paşii. Există înaltul în care ţâşnesc privirile viorii.
Cine eşti tu, fiinţă marină, plutitoare, prin apa tăcerilor răscolitoare?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!