Într-un sens
"Cărăruie, cărăruie",
merg pe tine și zâmbesc,
pe-al tău drum curgând subțire
și-ntr-un capăt mă opresc!
Trec orașe prăfuite
și privesc locurile,
cu balcoane adormite
în care sunt florile!
Drumul duce nu știu unde
și eu merg pe el de zor,
"cărăruie, cărăruie"
unde mergi, unde cobor!?
Spune-mi, dragă "cărăruie",
de ce m-ai purtat pe-aici,
poate știi vreo lungii - tură
sau mai bine cum tu zici!
"Cărăruie... cărăruie",
poate știi că-s obosit,
încă merg pe ce te suie
înspre marele abis!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.