Primăvara
primăvara crește în urma mea,
sfâșierea ei lasă urme pe tâmple.
în fiecare zi decorul răscolit
mi te fură câte puțin.
mirosul dimineții,
strigătul frunzelor ucise de pași,
tăcerea golului ostil,
amprenta ta din lacrima uscată,
toate-s lumea mea, de timp limitată.
lumina mă pierde și mă uită,
cuvintele nevătămate rămân cu mine
ca o umbră lungă în care te aduc
în clepsidra golită de timp.
un cearcăn din stele arse
îmi construiește cerul ca un cort durut.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.