Din jarul cenușii renaște
Prin noapte trec tremurătoare stele
Ce luminează diafan zenitul
Să-mi pară mai aproape infinitul,
Ca eu să pot urca ușor la ele.
De-aș ști că va veni cândva sfârșitul
Din lume să dispară toate cele,
Aș pune păsări albe-n rămurele
Ca să vestească grabnic răsăritul.
Din al cenuși jar mai pot renaște
Scântei pe care singur Demiurgul
Le poate dezlega ori recunoaște.
Din pustiiri El va culege moaște
Însuflețite-n viață cu divinul,
Iar tot ce mișcă luptă cu destinul.
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cenușă
- poezii despre viață
- poezii despre stele
- poezii despre sfârșit
- poezii despre păsări
- poezii despre noapte
- poezii despre lumină
- poezii despre infinit
- poezii despre crengi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.