Du-te vino

Te văd, atunci când liniştea doarme,
Te simt, atunci când noaptea stă de veghe,
Te îmbrăţisez, când elementele abstracte se pierd în cele concrete,
Mă pierd, atunci când te recompun în epitete.
Nu găsesc calea, dar caut sensul,
Păstrez sensul, dar pierd înţelesul.
Când cred că am înţeles, de fapt
Sunt conştient, că o iau de la capăt.
E un du-te vino în care mă complac,
Aş dori, dacă mi-ar sta în puteri
Barierele să sparg, dar
Mă lovesc de ziduri, drumuri paralele,
Caractere în zig-zag.
Respir metale grele,
Dar nu cântăresc mai greu,
decât cuvintele de pe umărul meu,
Mă abat de la drumul pietrificat de regrete,
E un du-te vino, transformat în obicei.
O obişnuinţă care mă leagă,
Dar şi dezleagă,
Mă prinde în lanţuri,
Mă desprind în variaţiuni
De timp şi spaţiu,
Un du-te vino ambiguu.
Mă declin la singular şi plural,
inima e doar într-un singur exemplar.
Ţi-am trimis o fotocopie în inbox,
Ca şi probă, originalul îl păstrez,
E un du-te vino. Treci sau pici la test.
Am un flashback pe retină,
Ce ţine să-mi reamintească
Tot ce vreau să dau uitării,
Îmi rescrie fragmente din memorie,
Când slowmotion, când cu viteza reliterării.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!