O tu, celălaltule...

Ţigară de pământ
ţigară de bere
şi multă tăcere
expir
suflu cu fum către un sentiment chircit de durere zâmbitoare
agăţat cu unghiile de stânca cu valuri de piatră
voal cu picioarele goale lipite de piatră
aproximaţie
resemnare murmurând "Nu mă doare, nu mă doare..."
absurd păşind pe vârfuri
hipnoză bâjbâind după un verb
fascinaţie a ermeticului dus
unde dus?
pe dealuri în sus...

Privesc cu ochi de şomer spre Homer
şi apoi, prin fum,
spre ceasul placat cu aur de 18 k pe care îl port la mână
se deschide,
se măreşte brusc, înspăimântător,
mă cuprinde, paralizat, sub cupola lui,
devin doar unul din cele 23 de rubine
ale acestui ceas uriaş, automatic,
care trebuie întors de 15 ori în fiecare seară
dacă nu mişti încheietura minţii...
şi strig cu ecou de sub această cupolă:

O tu, celălaltule sex al meu
semenul meu...
semănătoarea mea cu peronul pe partea dreaptă,
nedreaptă,
o tu, inconştientă punte dintre Pe ici
şi Pe colo,
şi anume prin părţile esenţiale,
tu, mosc de zibetă,
nucleu dur al atomului Chanel No 5.

Oh, tu, Eu-le al meu
de sex diametral opus
şi sedus
de sex pantocrator
revoltat şi revoltător

ascultă-mă când îţi zic
că neputând cuprinde cu mintea tot ceea ce locuieşte fiinţele,
am încercat să le simplific
să le privesc ca pe nişte recipiente de carne ambulante,
ca pe nişte rufe ude care refuză odihna la soare,
foşnete înlăcrimate
fluturări apăsate de oboseală
amurguri în miniatură...

am încercat să le privesc aşa
însă curând nu am mai putut cuprinde cu mintea
nici măcar spaima aceea ubicuă
care le face să se mişte mereu, să foşnească,
să privească cu ochi de gheaţă peste umăr
la mine, urmăritorul lor

curând am înţeles că voi plânge de dorul lor
al semenilor mei,
al fiinţelor umede,
simplificate până la sânge
de ce trebuie să ştim cine suntem?
care este piesa lipsă fără de care,
în absenţa acestui răspuns,
nu ne putem trăi viaţa?
cum ar trebui să fim ca să suntem?
Domnul respiraţiilor?
Re Stau?

Iată, Pământul e deschis,
marea e deschisă,
cerul e deschis,
Soarele s-a deschis şi el.
Intră! Aruncă-te!
Şi rămân.
Stau.
Re Stau!

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!