Roata
Așa de frumos se prelingeau privirile în inima dorului de lumină
încât părul îmi zbura a plutire
să păstreze o secundă în plus susținerea văzduhului.
Seducător, se mângâiau cu sclipiri.
Măsuram cu sufletul distanțele,
le reduceam într-o clipă la încremenire,
le proiectam, tot într-o clipă, în eternitate.
Incandescent, se scufundau, se răspândeau fructat în cuprinsul vremii.
Lunea, mă copleșeau tăriile urcușului prin dușul razelor.
Marțea, torcea lirismul transferului de taine.
Miercurea, curtau așteptările cu ochi de copil trăitor
al ieșirii din timp prin vibrația genelor.
Joia, se centra farmecul pe unduirea flămândă de înălțare.
Din mijlocul săptămânii, în plină rugăciune,
călătoream tentant pe șlefuirea orelor,
cu ochii torțe de înflăcărat pieptul drumului înlăuntru.
Vinerea, curgeau apele săltărețe de vise.
Sâmbăta, se arcuiau imagini zglobii în turnirul clipelor.
Duminica, se lumina regal de ceruitul vieții la liturghia gândurilor.
Așa de frumos se prelingeau privirile în inima dorului de lumină,
cufundate în respirație, roată numai bună de reiterat povești nescrise!
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.