E timpul
am bucurat corbii cu carnea mea
cu pielea mea cu ochi mei
mâncați le-am zis e trupul meu
și ei mâncau flămânzi grăbiți și răi
prietenii i-am înveselit cu sângele meu
luați și beți întru prietenia noastră
le-am zis
puteți oricând să vă oglindiți chipul în mormântul meu
și învățați tăcerea
apoi zidiți-o în fântâni
cunoașterea să o spargeți cu piatra
să o scrijeliți cu fierul înroșit
pe tâmplă de miel plăpând
pe frunte de flutur pe sufletul meu
până se închide cercul
auzi iubito cum susură timpul în copaci
cum vine vreme aspră dinspre brazi
cum sufletul pietrelor se amestecă
cu sufletul meu de-a valma
și cum urlau câinii lumii a presimțire
cu zidurile cu nopțile cu mine?
Atunci să știi iubito, e timpul
când îngerii îmi vor săruta pleoapa ca pe-un steag
și ape de argint din cer îmi spală fața.
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Petre Ioan Crețu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.