Zero drama

Hainele
împrăştiate prin cameră
la orice oră
în vârtejul tehnicolor al nebuniilor noastre,
şi noi apoi, aproape cadaverici, în semiobscuritatea camerei,
respirând accelerat, cu ochii în tavan,
rememorând
extazul, teleportându-ne
în mica noastră iubire, orbitoare
ca o cameră de azil,

într-un final toate piesele
din puzzle-ul acesta imposibil
şi-au găsit ordinea, cine ar fi crezut,
tocmai noi, care am tras atâta timp
de dragostea asta din spatele ecranelor,
ca de o păpuşă cu corzi,
avem acum curajul
să traversăm
cele mai negre închipuiri
şi sângele
ca un circuit cu infinite
mutaţii,

cine ar fi crezut
că am putea fi cu adevărat fericiţi,
cine ar fi crezut
că vom duce totul
până la capăt.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!