Unicul privilegiu
Ce fel de primăvară e și asta
În care ochii noștri-s înnorați?
Coame de dealuri își arață țeasta
De sub copacii negri, dezbrăcați.
Cuvintele răzbat prin întuneric
Drept privilegiu celor condamnați
De a trăi ca stelele, feeric,
Iubind, la ani-lumină depărtare,
Înlănțuiți într-un limbaj homeric,
Al buzelor surprinse-n delectare!
poezie de Mioara Anastasiu din Din vânător ajung vânat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.