Când luna pare veștedă și grea
obloanele se-nchid la miezul nopții
când luna pare veștedă și grea
iar ea
se ține de o margine de stea
cu ochiul ațintit în buza porții
foșnește primăvara prin poteci
când luna pare veștedă și grea
dar ea
se-apasă de pe marginea de stea
cu fruntea și cu buzele ei reci
nici urșii nu-și mai caută bârlog
când luna pare veștedă și grea
spre ea
se-aruncă de pe-o margine de stea
același dumnezeu, mut și olog
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.