Nu arunca...
Nu arunca cu liniștea mea de pământ!
Nuuu!
E mănușa de catifea diafană
cu care mângâi ușor fața
încrețită a timpului.
Mă înduioșează resemnarea lui.
Mi se pare uneori
că a intrat în depresie
și stă amorțit,
inabordabil,
în timp ce secundele
îi scapă printre degete,
joacă șotron în părul lui încâlcit,
apoi o ia fiecare
încotro apucă,
țipând isteric
de-atâta nesperată libertate.
Uite cum
unele, inconștiente,
alunecă de zor
pe toboganul unei stele necunoscute!...
Nu știu,
poate într-o zi
să reușesc
să aduc înapoi măcar o secundă risipită
și să reaprind viața
în obrajii timpului
aflat în derivă.
Dar cu țăndări de liniște
crezi că se poate?!
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre secunde
- poezii despre șotron
- poezii despre viață
- poezii despre stele
- poezii despre păr
- poezii despre libertate
- poezii despre jocuri
- poezii despre degete
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.