Poemul lui Serghie şi al Mariei

(dedicată Mariei Constantinescu)

serghie a zăcut la pat multă vreme
desenasem pe tavan o femeie goală
privind în sus
lui serghie îi înflorise pielea pe trup
a pojar /credeau neamurile
eu ştiam că în bube e sângele
serghie privea tavanul şi-i fulgerau ochii
nu se golise cu totul de viaţă

a păcălit atâtea dimineţi
ce se-ncăpăţânau să-i amintească
de o pasăre umplută cu vată
în care a tras pe când era tânăr
atunci credea că norocul e alb şi uşor
că pluteşte în aerul plin de fulgi
dar nici vorbă de iarnă

cel mai bine lui serghie i-a ieşit somnul
despre somn
ar trebui s-o întrebaţi pe maria
s-a iubit cu serghie
în cel mai trist poem de dragoste
ea ştie

înainte să plece definitiv
serghie a ars paşaportul
numele lui avea un damf de pustă slavă
chiar şi dincolo
nu i-ar fi plăcut nimănui
să nu se ţină drept pe picioare

maria ştie
ea însăşi a ales crematoriul
dar nu cred că spune

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!