La liziera dintre veșnicii
La liziera dintre veșnicii
e-un han unde coboară deseori,
din lumea-i de metafore și de vise
un trist boem cu ochi pătrunzători
și sufletul-un teanc de manuscrise.
Când netrăite dorurile-l ard
și tot preaplinul stă potop să cadă,
cu gândul, ca-ntr-un salt de leopard,
se-ntoarce în cuvânt să poată scrie
ce ochiul minții n-a-ncetat să vadă.
Cârpindu-și zilnic mantia-i de lut,
cu sufletul colindă, hăt, pe unde
vibrând flămând, nicicând îndestulat,
pe coapsa timpului neîntâmplat
ritmic lovesc cuvintele rotunde.
Cu lacrima destinului în palmă
un ne-nțeles, e uneori proscrisul
ce demn acceptă orișice sudalmă,
ori... înțeleptul cititor în stele
din Căi Lactee alăptându-și visul.
Când noaptea va cădea într-un târziu,
poate că umbra lui va adormi,
dar spiritu-i prin vers va fi tot viu,
doar lutul de poet va-′nmărmuri
la liziera dintre veșnicii.
poezie de Elena Victoria Glodean (2015)
Adăugat de EliGlodean
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.