Zilele au orele arse
Tu ești femeie mai adevărată,
plină de încredere,
de aceea urci treaptă cu treaptă
o scară fără niciun sprijin
doar admirată.
În vreme ce ziduri se tot înalță
nu ai teamă de ele,
privești din fiecare unghi, lumina,
o cauți în toate obiectele și ființele
și o faci nemuritoare.
Zilele au orele arse
în arome galbene de crin.
Pe amândoi ne fascinează
crepusculul
ce se pierde tainic în suflet
cu iubire.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.