Când ecoul vrea să fie auzit
Odată sosită mi-am făcut lumină-n gânduri,
ziua se-nalță-n amiază cu soare-n priviri,
ochii se topesc de bucurie
la o sărbătoare sacră a primăverii.
Se aud cum cresc ierburile și înfrunzesc pădurile.
Tu aștepți susurul apelor serii,
mierea vâscoasă din fagurele nopții
când înfloresc salcâmii și risipesc arome.
Te-ai întors de unde nici n-ai plecat.
Dorințele-mi clocotesc în trup, sânge fierbinte,
ce-ți vor spune cuvintele pe care nu le-am rostit?
Pe tăceri se așează vorbe abia șoptite,
gesturile capătă semnificații nebănuite,
pe urme mi-a căzut schilod trecutul,
funia îl trage pe scara prezentului în viitor.
Când ecoul vrea să fie auzit
nimeni nu știe de ce se aude numai când strigi,
dar vorbele frumoase nu se strigă, se șoptesc.
Apar mereu ocaziile plăcute
când se nasc sentimentele pure.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.