O prelungire
o prelungire înapoia frunzelor
îmi aruncă gleznele dincolo de sfera mea încremenită
într-un spațiu liber
unde învățăturile zeilor nu există
viața nu aleargă
greșeli
păcat
zgârcenie
prostie
toate-s rămase înfipte-n lut
visul se decolorează golindu-se de sens
din inima mea despicată curg toate stelele și luna înghețată
unu și cu unu nu mai fac doi
vederea are alt înțeles de nu te mai clatină
pe dinăuntru niciun țipăt
nici frunze crescute-n stomac
și de la mare distanță sunt punctul
ce tace și nu se mai zbate
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.