Levitația peste lucruri obișnuite
o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este brațul care
arcuit
ține de sete
și ține în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe
tu vei trece ușor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristețe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă plutește
când închid ochii
se aude cum în această viață
se ridică scaunele pe mese
și totuși nimeni nu mai are unde să plece
poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cecilia Costache. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.